ECHO - We are used to considering that "Images" belong to the seeing. I believe, however, that an image is more than that of the seeing and that even if it is thought, known and materialized by the means of the visual. I want to believe that the exhibition space ETAJ becomes on this occasion a new world that I build first and foremost, as a cosmogonic replica of some fundamental conditions in creation which, come to us in the form of ECHOES. The space of the ETAJ will not only house the independent "worlds" of the works extracted from the personal portfolio or those made especially for this event. I want the works to become "functional" now and to participate in a separate way in a global structure. I am looking to build a SPACE that will generate complementary, contemplative and empirical experiences. I am interested in how a thought becomes an IMAGE through its act of concretization, which are the constant principles and rules in creation, that is, nature in its manifestation, but also in man in its creation. Why and what is it that we actually do? It is true that we are and act within an interval of THE MANIFESTATION OF NATURE.

__________

ECOU - Suntem obișnuiți să considerăm că „Imaginile” aparțin văzului. Cred însă, că o imagine este mai mult decât a văzului și asta chiar dacă e gândită, cunoscută și concretizată prin mijloacele vizualului. Vreau să cred că spațiul expozițional ETAJ devine cu această ocazie o lume nouă pe care mi-o construiesc în primul rând mie, ca o replică cosmogonică a unor condiții fundamentale în creație care, ajung la noi sub forma unor ECOURI. Spațiul ETAJ-ului nu va adăposti numai „lumile” independente ale lucrărilor extrase din portofoliul personal sau ale celor realizate special pentru acest eveniment. Vreau ca lucrările să devină acum „funcționale” și să participe fiecare într-un mod aparte la o structură globală. Caut să construiesc un SPAȚIU care să genereze experiențe complementare, contemplative și empirice. Mă interesează cum un gând devine o IMAGINE prin actul de concretizare a acestuia, care sunt principiile și regulile constante în creație, ce anume orienteză natura în manifestarea sa, dar și pe om în creația sa. De ce și ce este ceea ce facem noi de fapt? Cert e că suntem și acționăm într-un interval din MANIFESTAREA NATURII. Artefactele însă, nu mai aparțin naturii, în sensul că ele nu sunt o expresie a acesteia și asta deși cei care le crează, adică noi, suntem o formă a naturii. Un cuib de pasăre este natural, dar nu putem spune același lucru despre locuința noastră și nici măcar despre peștera primitivilor. Între forma naturală și artefact există totuși o congruență. Fie că un artefact e construit, sau o formă naturală ia naștere, există ceva care ordonează și orientează atât creația naturală cât și pe cea artificială. Luăm exemplul naturii pentru a îndeplini propria creație. Principiile eterne în creație, ca cele descoperite de matematică de exemplu, orientează natura, dar și pe om. Cred că ARTA este singura formă de activitate care duce artefactul la cel mai înalt nivel prin scopul pe care îl poartă, un scop fără funcție practică. Tindem să folosim capacitatea noastră de a crea înspre a ne procura plăcere imediată și comoditate, dar scopul artei pare să țintească dincolo de satisfacerea dorințelor trecătoare. O întrebare fundamentală care premerge actul artistic și experiența sublimului, trebuie să vizeze condiția omului în natură înainte de a-l considera un creator independent. Ce este „natural” și ce este „artificial”? Am crede că răspunsul este evident, dar să ne mai gândim puțin. Acționăm natural, însă, ceea ce rezultă în urma actului nostru, fie acesta mental sau corporal, e artificial. Legătura dintre artificial și natural e indisolubilă. Totuși, credem despre artefacte c-ar fi produse ale creației noastre. Trăim cu impresia că ele sunt independente de natură și-n același timp, că-și au locul în mediul nostru existențial, ca și cum, ar fi fost dintotdeauna aici, în natură. Natura este a noastră, o merităm, facem ce vrem cu ea! Sau poate că noi înșine suntem natura? Cu toții putem fi de acord că există un conflict între noi și natură, pe care încercăm să-l depășim, să-l acceptăm înțelegându-l sau, în cel mai rău caz, să-l negăm sau nici măcar să nu-l conștientizăm. Tensiunea apărută între artificial și natural, între mine și eu, ridică o problemă de morală fundamentală ce vizează calitatea și scopul existenței noastre. Să ne oprim din a mai acționa automat, după propria voință alterată de o încredere prea mare în obiceiuri și gânduri, orientați fiind excesiv de instinctul obișnuinței și al interesului meschin. Să ne extragem pentru moment din contextul cotidian și să privim lumea dintr-un punct de vedere din care putem „percepe” din afară pe noi înșine și creația noastră, natura și legile ce guvernează întreaga lume. Spre binele nostru, e important să „privim” din când în când ECOURILE PRIMORDIALE care orientează natura în manifestarea sa, dar și pe om în împlinirea propriei creații. Creația artistică este capabilă să aducă aceste ecouri primordiale în planul sensibilității, în bătaia simțurilor și a rațiunii. Limbajul corporal, acustic, vizual, tactil, al tuturor simțurilor, este natural și alături de rațiune, ne permite să interiorizăm într-un mod concret, prin limbajul artificial, ceea ce am numit „ecouri primordiale”, cu scopul de le face funcționale în construirea propriilor lumi. Să ne întoarcem cu un ochi la ceea ce se află în natură și cu altul la propriile lumi, individuale și colective, pe care le modelăm continuu.